Motanul şi cei doisprezece şoareci de bibliotecă botezaţi după alfabetul fonetic al NATO – Alfa, Bravo, Charlie, Delta, Echo, Foxtrot, Golf, Hotel, India, Juliett, Kilo, Lima – s-au trezit buimaci, ca dintr-un somn adânc.
Din buzunarele Bibliotecarului Eretic a ajuns până la ei zgomotul a ceea ce părea vâjâitul unui glonte.
Le-a luat ceva timp să priceapă că au ajuns la Alep.
Bibliotecarul Eretic i-a scos pe rând din buzunare, aşezându-i cu gingăşie pe un fel de moviliţă căreia i se auzea răsuflarea. Le-a urat „Bun venit pe Aleea Lunetiştilor” şi a dispărut ca îndărătul unei cortine în întunericul care se subţia vestind zorii.
„Aleea Lunetiştilor?!”. Chiţăitul ascuţit al Limei a speriat nişte vrăbii.
„Asta a fost pe vremea războiului civil” a încercat motanul s-o liniştească. Suntem pe graniţa imaginară dintre estul şi vestul Alepului, pe vremea când estul era în mâinile rebelilor, iar vestul în mâinile autorităţilor. Diavolul a avut umorul să ne lase într-un loc simbolic”.
„De unde ştim că au dispărut toţi lunetiştii?” a întrebat Alfa în şoaptă.
Bravo s-a apucat să culeagă în grabă, de pe rafturile memoriei lui, tot ce credea ca ar putea să-i ajute: un tratat de balistică, un curs de matematică miliradiană, un rezumat pentru profani al Efectului Coriolis şi un ghid în arta ochirii.
Când, luându-şi măsuri de prevedere, a răsărit în sfârşit soarele, Echo a observat primul indicatorul ruginit (care se legăna într-un piron pe un perete), pictat cu vopsea roşie: „Atenţie, lunetişti!”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook