Povestea lui Yavuz Paşa a prins să-i învăluie ca pe nişte viermi într-un cocon, deşi comandantul Coperţilor Negre i se adresa doar lui Delta, metafrastul său: „Au crezut că inamicii mei sunt şoarecii de bibliotecă, dar eu luptam, de fapt, cu pandemia pe care o răspândeau – boala cărţilor. Visul meu a fost să îmbrac bibliotecile în plumb şi mi l-aş fi împlinit, dacă o altă pandemie – stranie – n-ar fi început să zgâlţâie lumea. Simţeam că lupta mea riscă să devină inutilă: mult mai cumplit decât boala cărţilor e acest covid”.
Spusese „acest covid” parcă referindu-se la o fiinţă, la un „dăunător fanatic” (sintagma lui preferată), dar la unul pe care, gândea Delta, nu mai putea să se desfete executându-l. Ei bine, tocmai Metafrastul se înşela amarnic. Planul măreţ al comandantului Coperţilor negre era să-şi facă aliat covidul. Spunea toate ororile, cu dulceaţa cu care ar fi recitat din poeţii divani.
„Ce vezi, Metafrastule?”. O clipă Delta s-a înfricoşat, crezând că trebuie să răspundă la întrebare. A răspuns tot Yavuz Paşa: „Acest covid ucigaş ocoleşte sistematic pruncii. Ce-ţi spune ţie asta?”.
Acum, comandantul Coperţilor Negre chiar aştepta ca Metafrastul să-i răspundă. Delta trebuia să scornească repede ceva foarte inteligent. Şi-a dres vocea de oracol şi a început să scoată cuvintele rar, cu vibraţii lugubre: „Covidul are şi el un plan. Vrea să cucerească planeta. Trebuie să ne….”. Primul impuls al proaspătului consilier a fost să spună „să ne ascundem”, dar s-a răzgândit la timp. E clar că n-ar fi fost pe placul Paşei, aşa că a adăugat pe nerăsuflate: „să ne cumpărăm ochelari-microscop cu lupă binoculară şi lumină LED”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook