M-au pus sub cheie cu un motan. Pentru că nimeni nu ştie cât va dura pandemia, în generozitatea lor au crezut că mi-au azvârlit un companion obedient.
Câteva zile, s-a legănat gânditor, agăţat de perdea.
Într-o dimineaţă mi-am pus masca, mănuşile, am deschis umbrela şi m-am apropiat la doi metri de el, ca să-l informez: “Te cheamă Shut”. N-am apucat să-i spun cum se scrie, că mi-a şi replicat: “Te-ai gândit mult până să găseşti numele ăsta?”.
Şi, fără să aştepte să-i răspund, s-a repezit dintr-o săritură pe Zoom, ca să prindă nişte cursuri. (Studiază Motanologia la Ecologică).
Ca să-l pot privi în ochi în timp ce tasta tacticos, m-am atârnat de lustră ca un liliac pârât. Ochiul stâng era albastru, dreptul – verde (mai curând o combinaţie nedusă până la capăt între albastru şi galben). Perfect neasortaţi cu blana lui gri în dungi subţiri.
“Mâine jefuim o bancă” m-a anunţat, cu aerul firesc cu care mi-ar fi propus ca la micul dejun să împărţim un şoarece.
Nu prea cred c-o să ne înţelegem. E un nebun asimptomatic.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook