Declaraţia pe propria răspundere nu ţine decât o zi. Altfel nu ne-am mai fi întors acasă.
Scrii acolo “trebuie neaparat să ies ca să să salvez lumea”? Păi, salveaz-o, frate, n-o da de gard! Ce-ţi ia atâta?! Ce-i faci?! Agentul nu stă după tine! Covidul latră! N-ai văzut, cetăţene, că Grupul de Comunicare Strategică nu-şi mai vede capul? Mor oameni şi pe 31 aprilie.
Am ajuns acasă şi ne-am aruncat ochii pe cele 9 pagini de tabele după care va trebuie să ne organizăm viaţa din 15 mai.
Se dă liber la “activități reacreativ-sportive individuale desfășurate în aer liber (ciclism, drumeție, alergare, canotaj, alpinism, vânătoare, pescuit și altele) cu participarea a cel mult 3 persoane”. Ce-i asta?! “Trei pe-o bicicletă”?
Motanul, în iscusinţa lui, a remarcat că tocmai cu “şi altele” autorităţile o să aibă de furcă. Hai, să zicem că ciorditorii de buzunare se mută pe net. Dau la portofele virtuale. Dar ce te faci cu hoţii de maşini? Îi exporţi înapoi în Vest, ca pe sparanghelişti? Şi cum rămâne cu fetele care prestează activităţi recreative pe centură? Cât de sportiv să fii s-o desfăşori la doi metri? Ca să nu mai vorbim de mască…
Pentru că din aceste dileme nu puteam ieşi, ne-am resemnat să citim pe roluri Bilanţul la şase luni de guvernare. Pe motan l-am distribuit în Liftiera de la Muncă.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook