Încă o tragedie, ești ca o poezie
Dragă Românie, ce-i generat de prostie
Rimează cu ce-i generat de nepăsare,
Iar când pericolul apare, ne trage, tare,
Din visare, în realitate, ca acum, la Onești,
O crimă ridicolă de nici nu poți să clipești…
2 muncitori ostateci ai unui nebun,
De aproape 70 de ani, ei cum
A reușit să-i omoare, cu poliția acolo,
Cu tot cu negociator, fiind solo?
Iar nevastă-sa vorbea la telefon cu el,
Stând printre polițiști, zicându-i cu zel,
Încă, să nu-i omoare că poate primesc răscumpărare,
Sau primesc apartamentul înapoi… Oare
Câte să se mai întâmple ca să ne bubuie în tâmple
Că nu suntem echipați? Paharul se umple,
Deja dă pe dinafară, poliția-i doar fanfară,
Autoritățile-s butaforie, nicio competență reală,
Eu nu știu român să creadă în polițiști,
În spital, în lege și așa zișii specialiști,
Nu știu final fericit pentru ceva deosebit
Care să nu se rezolve de la sine și să pot să zic:
„Extraordinar, ce pregătire avem!”
Însă toți au zis măcar o dată în viață că se tem
Să ajungă în situații periculoase ori dificile
„Fiin’că dacă ai treabă cu autoritățile, mori cu zile”.
Gândindu-mă că în România faptul că poliția a ajuns la fața locului nu-ți garantează în niciun fel siguranța,
Cosmin Dominte – ce să mai zici? Ce să mai zici!?
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook