Viața bate filmul și n-o spun eu primul,
Scenariștii, săracii, nu pot ține ritmul,
Se luptă cu dracii să aibă așa idei
Cum vezi în realitatea noastră, dar… hei!
Dacă cineva ar spune cu tot cu date și nume,
Că a scris despre lume un scenariu, pe bune,
În care, într-o țară, oarecare,
S-au luat măsuri neconstituționale
De prevenție într-o pandemie nemaivăzută
Și ar prezenta drept subiect de film ce, la noi, se-ntâmplă,
Ar râde ăia și cu… știți voi, când ar auzi,
Că infectați Covid pleacă în miez de zi,
Din spitale, cu o simplă cerere,
În urma unei decizii de la CCR.
La Hollywood ar spune că-i un scenariu prost,
Că nu-i credibil și nu l-ar da nimeni pe post,
Nici în cinema, nici altundeva,
„Thank you, te sunăm noi, haha!”
Dar, din păcate, e adevărat și nu doar pare:
Trăim în mijlocul unei comedii naționale!
Ha ha-ha-ha-ha ha-ha,
Cosmin Dominte – mare fan al acestui mecanism comic involuntar numit România.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook