Iată știrile tale!
Cresc ratele! ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează creditele în lei, urcă la 3,04%, de la 2,97%, cât era vineri.
Bancherii spun că pot amâna ratele la credite doar cu ajutor de la Guvern și BNR. Cer garanții de stat pe 12 luni, derogări de la mai multe reglementări, lege pentru Prima Casă și semnătura electonică.
În România se instituie astăzi starea de urgență, iar Klaus Iohannis va anunța măsurile ce vor fi impuse. Potrivit decretului, domeniul medical va primi de urgență mai mulți bani și preţurilor medicamentelor şi ale produselor medicale vor fi plafonate pentru a împiedica specula.
Reprezentanții Marilor Rețele Comerciale te îndeamnă să fii cumpătat la ce și cât cumperi: „a cumpăra mai mult decât ai nevoie poate însemna uneori să îi lași pe ceilalți fără produsele de care și ei au nevoie”.
Școlile rămân închise până după Paște, iar ministrul educației, Monica Anisie face apel către părinți să nu-i expună pe copii în aer liber, ci să îi țină în casă.
450 de voluntari din Cluj îi ajută pe
cei în vârstă, pe bolnavi ori familiile cu copii care nu trebuie sau nu pot să iasă din locuințe pentru cumpărături sau
medicamente. Pe cînd și în București astfel de inițiative?
Compania care deține mărci de lux precum Dior și Givenchy produce de azi gel dezinfectant gratuit pentru Franța. Gelul va fi distribuit celor care au nevoie de el și va fi produs atât timp cât este nevoie.
Bucură-te de ziua asta cu soare ! Și nu uita, ieși din casă doar dacă este absolut necesar!
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook