Cei 12 şi motanul nu-şi puteau închipui că ei înşişi erau căutaţi peste tot de temuta poliţie a animalelor, Hayvan Polisi, ca principali suspecţi.
Chiar de a doua zi după dispariţia lui sultan Altan, o mulţime de pisicopoleni l-au dat dispărut, începând cu gospodinele care obişnuiau să-i aducă micul dejun la patul cu baldachin pe care i-l încropiseră sub ruinele bizantine ale Pieţei Arasta.
Se ştia deja că ultima oară fusese văzut în preajma a treisprezece străini ciudaţi, care coborâseră de pe „Fiul Uscatului” şi pe care îi aşteptase în port. De-acolo, suspecţii s-au deplasat în Bazarul de Peşte conduşi de ilustrul dispărut. Nişte calamari încă vii făcuseră declaraţii complete. Apoi sultan Altan a fost identificat – însoţit de cei treisprezece de care nu s-a despărţit nici o clipă – într-o cafenea din Yedicule. A jucat şah feeric cu motanul care părea să fie şeful celor doisprezece şocâţi, până când a intervenit o pană de curent.
Ancheta detectivilor de la Hazvan Polisi era şi ea, momentan, în întuneric. Nu mai reuşiseră să obţină nici o altă informaţie şi nu le-a rămas altceva de făcut decât să scotocească sistematic oraşul.
Fiindcă luaseră în serios avertismentul Bibliotecarului Eretic, celor treisprezece nici prin cap nu le-ar fi trecut să părăsească apartamentul Agatha Christie din Hotel Pera, singurul loc aflat dincolo de gheara lungă a Coperţilor Negre ale lui Yavuz paşa.
Câteva ore au privegheat amintirea venerabilei Gli. Motanul le-a vorbit despre ochii ei tulburător de verzi, ca două pietre preţioase. Închipuindu-şi-i, India i-a comparat cu smaraldele, dar Echo a fost de părere că trebuie să fi semănat cu diamantele verzi, mai rare decât toate nestematele din lume.
Cufundaţi în gemologie, era cât pe ce să nu audă că la uşă zgârie cineva.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook