De ce ne-am fi grăbit să ne întoarcem acolo de unde abia am reuşit să o ştergem? Republica Scapăcinepoate putea fi bucuroasă că s-a descotorosit de noi.
Eram în al şaptelea cer islamic, unde, se spune, Imamul Ascuns şi Hristos se vor întâlni, la sfârşitul lumii. Cu puţin noroc, îi puteam prinde împreună şi puteam face un selfie cu ei.
Când – spăimoasă cum era şi privind cum cădeau frunzele din Lotusul de la Capăt – Lima a întrebat ce mai citeşte Îngerul Morţii, motanul a tresărit de parcă ar fi văzut o fantomă: „Pe-aici, pe undeva, ar trebuie să fie şi Duhul fără Lampă…”.
Pentru că nici unul dintre noi nu mai auzise de Duhul fără Lampă, motanul ne-a spus povestea, rotindu-şi ochii în toate direcţiile, convins că va apărea din clipă în clipă: „În prima lui eternitate, Duhul fără Lampă a stat pitit o vreme într-o bibliotecă, în capitolul VI (Alchimia Fericirii) din tomul <Reveleţiile meccane> al celui mai mare mistic musulman. Acolo, în capitolul VI, ca pe un semn de carte, l-a întâlnit Jibril, un tânăr savant musulman îndrăgostit de o evreică. Dar Jibril a dispărut din viaţa lui înainte ca Duhul fără Lampă să apuce să-i îndeplinească măcar o dorinţă. Doar el, Duhul, ştie secretul şoarecilor de bibliotecă, numai el, în afară de noi, a văzut Jihadul Literelor”.
„Ce e Jihadul Literelor?” a întrebat Delta, care – deşi foarte citit – nu era, la urma urmei, decât un liliac.
Motanul a zâmbit înţelegător şi a încercat să-l lămurească: „Noaptea, când bibliotecile se închid şi nimeni nu mai stă cu ochii pe ele, literele îşi fac de cap. Ies din cuvinte să se dezmorţească, aşa cum bine a observat Duhul fără Lampă. Lumea își descompune sensul. Literele sparg găoacea cuvintelor, se aleargă, se încaieră, se adună după afinităţi și interese. Din asta ies concepte stranii, propoziții și fraze a căror muzicalitate te fură, al căror farmec îți ia mințile. Cărțile, ca niște copaci de pe care au zburat toate păsările, murmură răsfoind-se singure…”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook