Unde să se ducă? „Să ne mutăm într-o altă viaţă”, propusese India. Cât şi-ar fi dorit, nu puteau face asta în grup. Nu era un dans, nu era un sport de echipă. Şi, oricum, Yavuz Paşa i-ar fi găsit în oricare dintre vieţi s-ar fi ascuns.
Ar fi trebuit să dea ei de Dresor înaintea Coperţilor Negre, dar nici nu putea fi vorba să se ducă sub podul Galata – primul loc în care ar fi fost căutaţi.
Atunci, motanul nostru, căruia sultan Altan îi spunea Kedi efendi, s-a simţit dator să preia iniţiativa: „Mergem în Seraiul Sultanilor, la Topkapî”.
Delta abia aştepta să ajungă într-un loc sigur, ca să le depene povestea lui, de când au fost răpiţi din ceainărie până când Yavuz Paşa îl ridicase la rangul de metafrast. Se gândea, de asemenea, la sultan Altan, pe care planul său de evadare îl abandonase în ghearele Coperţilor Negre. Sperase că unui personaj atât de iubit cum era sultanul nu puteai să-i faci de petrecanie fără să ridici toată suflarea pisicească şi omenească din Pisicopole.
Kedi efendi îi conducea spre un loc aproape nepământesc de frumos, între Cornul de Aur şi Marea Marmara. Pesemne că avea motivele lui să creadă că acolo, printre picioarele curioşilor, vor fi în siguranţă.
Au traversat Birigi Yer (Prima Curte), iar în faţa porţii ce duce spre Curtea Divanului erau cât pe ce să se împiedice de-o piatră: Senghi-Ibret, Piatra Învățării de Minte. Era piatra pe care, în vremuri care scăpătaseră ca semiluna, gâdele îşi îndeplinea patriotica misiune. Pentru cei 12 nu putea exista loc mai sinistru.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook