Unul singur dintre noi putea să pătrundă bezna prin care urcam, iar acela era şoarecele sub acoperire, liliacul Delta.
Charlie a înţeles primul, l-a pus să schimbe locul cu Alfa şi l-a întrebat: „Ce vezi?”.
Delta n-a răspuns imediat, ca şi când n-ar fi ştiut cu ce să înceapă. A emis mai întâi un soi de fluierat de înaltă frecvenţă şi abia într-un târziu a vorbit: „Văd o mulţime de ecouri. Suntem împresuraţi de ecouri…”.
De pe la coada plutonului s-a auzit chiţăitul Limei: „Vrei să spui că tu nu vezi decât sunete?”.
„Se poate spune şi aşa” a admis Delta.
„Dacă zice că vede ecouri”, a intervenit doctoral Foxtrot, „înseamnă că nu e nimic de jur-împrejurul nostru”.
„N-aş zice că nu e” a explicat văzătorul Delta. „Jur-împrejurul nostru există cu siguranţă ceva, dar acel ceva nu-i nici obiect, nici fiinţă, ci mai degrabă o… o idee”.
S-a activat şi India: „Poţi fi mai clar?”.
„Nu”, i-a răspuns sincer Delta.
„Ciuleşte urechile bine” l-a rugat Echo. „Nu cumva ceea ce auzi sunt sunete de flaut, iar noi suntem atraşi înainte ca şoarecii vrăjiţi?”.
Orice ar mai fi vrut Echo să adauge, l-a întrerupt motanul: „Nu un cântec de flaut, ci un tril: suntem pe aripile păsării Kalavinka”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook