„Ce treabă avem noi cu păsările astea… cum ai zis că le cheamă?…”, s-a aripat India.
„Păsări Dodo, adică Păsări Dilii, de unde şi numele”, i-a răspuns Alfa. „Între ele şi noi există o deosebire fundamentală, restul – asemănări”. – „Începe cu deosebirea” l-a îndemnat Bravo, care se apropiase pregătit să asculte.
-„Deosebirea e că păsările Dodo nu zboară”. -„Şi ce, noi zburăm?!” a pufnit Charlie.
„Absolut! Cum altfel am fi ajuns până aici? Zburăm pe dinăuntru”.
„Poate că şi ele zburau pe dinăuntru”.
„N-aveau cu ce. Erau nişte păsări grăsuţe şi cam abătute. Sau poate doar păreau abătute, din cauza privirii goale pe care nu reuşeau să şi-o umple niciodată. Se plimbau printre baobabi, ciuguleau stuful dulce căruia noi îi zicem trestie de zahăr, zăboveau pe nisipul alb de pe malul oceanului, ascultând atent fâşâitul mareelor joase, se mai ciocneau de câte o broască ţestoasă. Uitaseră să zboare. Unii spun că le-au stârpit oamenii, când au năvălit pe insula lor, aducând cu ei o faună de prădători. Alţii spun că păsările Dilii n-au existat decât în mintea îmbibată de rom a navigatorilor…”.
„Lasă istoriile, spune ce asemănări pot fi între noi, şoareci de bibliotecă, şi nişte păsări uituce” l-a somat India.
Alfa a continuat imperturbabil: „Păsările Dodo nu-şi ridicau ochii din pământ de groaza cerului. L-ar fi privit ca pe o prăpastie adâncă. Ce poate fi mai cumplit decât ai aripi şi să uiţi să zbori? Ca şi cum noi, în mijlocul cărţilor din bibiotecă, am uita să citim. Una dintre asemănări e că păsările uituce au existat cât timp s-a găsit cineva să povestească despre ele”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook