Yavuz paşa chiar nu există? Alfa auzise ce i-a şoptit motanul Limei. N-avea dreptul să spună asta nici măcar ca să o liniştească. S-a proţăpit în faţa motanului, decis să-i ceară socoteală: „Vrei să zici că suntem subiecţii unei halucinaţii colective?”.
„Realitatea însăşi e o halucinaţie colectivă”, a replicat motanul.
„Ce citeşti?” l-a întrebat Alfa. (Ar fi fost nepoliticos să-l întrebe de-a dreptul ce fumează).
Deşi n-avea timp de conversaţii filosofice, motanul se simţea dator să facă nişte precizări: „Fireşte că sunteţi subiecţii – preveniţi! – ai experimentului meu care va schimba lumea. Iar dacă realitatea însăşi nu e altceva decât o halucinaţie colectivă, cu atât mai bine”. Vorbea ca un savant scrântit.
Atraşi de sintagma „halucinaţie colectivă” au ciulit şi ceilalţi urechile.
Charlie s-a grăbit să constate: „Deci recunoşti că ne manipulezi de la bun început! Nu mi se pare corect! Pentru tine suntem nişte cobai, pe care îi hrăneşti cu propriile tale năluciri. Iar noi, ca proştii…”
„Până aici! s-a opărit Bravo. „Nu permit! Suntem şoareci de bibliotecă!”.
Echo a nuanţat: „În principiu, cărţile poate că nu te fac mai deştept, ci doar mai credul…”.
Stropşeala lui Charlie abia se iscase: „Noi, ca nişte proşti ne-am lăsat…”.
Strigătul Indiei a tăiat ca o sabie nodul gordian al controversei: „Pouă cu stele!”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook