În tabăra Coperţilor Negre, stând în faţa scrânciobului pe care era legănat însuşi Yavuz Paşa, Kedi efendi nu ştia de ce să se mire mai întâi: de vocea temutului comandant sau de faptul că acesta îl recunoscuse imediat pe sultan Altan.
Yavuz Paşa n-avea doar o voce fină şi învăluitoare. Întrega înfăţişare, de hedonist durduliu, contrasta puternic cu faima lui, dar şi cu atitudinea cazonă a armatei lui de cotoi negri care nu se opriseră din dansul straniu pe file şi ferecături de cărţi.
Sultan Altan se frământa cum să-şi justifice prezenţa pe Insula Ţuguiată. Îşi cântărea atent cuvintele înainte de a le aşterne la picioarele paşei. Dar n-a apucat să spună nimic, fiindcă de pe buzele aceluia s-au revărsat în falduri cuvintele care, rostite de o altă voce, i-ar fi îngheţat sângele în vine: „Voi executa nişte dăunători fanatici şi te invit să te desfeţi împreună cu mine…”.
Atunci a văzut Kedi efendi ţarcul cu cei 12. Groaza lui n-a putut să-i numere. Ar fi constatat că erau, de fapt, 11, pentru că Delta, liliacul sub acoperire, lipsea.
Intuind o nenorocire, sultan Altan şi-a luat inima în dinţi: „Mărite paşă, umbră a Absolutului pe Pământ, tocmai ăsta-i motivul pentru care am înfruntat vitregiile mării până aici: să împiedic, prinţ al Dreptăţii, o nedreptate. Dăunătorii fanatici a căror execuţie se pregăteşte sunt nişte fiinţe inofensive care au ţinut cu tot dinadinsul să ajungă în Pisicopole ca să-ţi admire strălucirea şi să ţi se închine. Pentru nimic nu şi-ar fi permis să intre în biblioteci. Sunt nişte bieţi ignoranţi, sunt cobaii acestui ilustru prieten al meu, Kedi efendi, care îi antrenează pentru un experiment ce va transforma lumea într-un loc mai bun”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook