Delta şi-a clocit repede ideea disperată care îl deteminase să-i spună lui Yavuz Paşa „Plecăm acum”. Aşa că, atunci când a venit întrebarea „Cine în afara ta mai pleacă acum?”, era pregătit să răspundă: „Stăpâne, nu pot căra singur ochelarii miraculoşi, îmi trebuie nişte ajutoare. Dar vitejii tăi combatanţi, ca şi sultan Altan, sunt binecunoscuţi în Pisicopole. Singurii de care pot să mă folosesc sunt aceşti dăunători fanatici” – a făcut o pauză, apoi a rostit cu tot dispreţul de care putea fi în stare – „… aceşti dăunători fanatici şi căpetenia lor, cel care îşi spune Kedi efendi. Doar pe ei i-aş sputea strecura oriunde, fără să fie observaţi”.
Ştia că n-are încotro. Ca să-şi salveze prietenii trebuia să-l sacrifice pe sultan Altan, lăsându-l în ghearele Coperţilor Negre. Aşteptând decizia lui Yavuz Paşa, se consola cu gândul că niciodtă cotoii negri nu vor îndrăzni să-i facă de petrecanie unui simbol al Pisicopolelui.
Paşa s-a întors spre sultan Altan, privindu-l de foarte sus, deşi nu mai era în scrânciobul lui ca pe Insula Ţuguiată: „Vezi ce înseamnă să ştii să îţi alegi consilierii?”.
Delta n-a vrut să scape ocazia şi s-a înclinat atât de adânc încât devenise un ghem de obedienţă: „E o onoare şi un privilegiu să-l slujesc pe viitorul stăpân al lumii…”.
Yavuz Paşa nu părea impresionat de temeneaua metafrastului său. Cu vocea de mătase, care mângâia acolo unde trebuia să spintece, i-a ordonat: „Plecaţi acum”.
Marea evadare era aproape fapt împlinit. Dar lucrurile se desfăşuraseră atât de lin încât Delta a bănuit că Povestitorul Însuşi, după ce lăsase atâta vreme povestea pe pilot automat, luase manşa în mâini.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook