Erau strânşi cu toţii, aproape îmbrăţişaţi – motanul şi cei 12 apostoli – sub obloanele închise ale ceainăriei „La norocul chior”.
Aveau multe să-şi spună, însă timpul îi zorea. Încotro s-o apuce? Marea evadare abia acum începea.
Rând pe rând, au început să-şi recapete vocea. „Să ne pitim în Marele Bazar” a sugerat Charlie. „Ba în Bazarul Egiptean” l-a contrazis Golf, care simţea deja în nări aroma dulce-picantă a cardamonului. „Să ne refugiem în Moscheea Albastră. Acolo n-or să îndrăznească să ne atace” şi-a dat cu presupusul Echo. Găsise şi Lima o soluţie: „Mai bine ne agăţăm de tramvaiul roşu din Taksim. Cine să ne caute acolo?”. Avea şi Delta o idee: „Să ne strecurăm într-o carte şi să tragem coperţile după noi” „Numai în Palatul Scufundat putem fi în siguranţă!” a decretat Echo. „Să ne ascundem într-o altă viaţă” a propus India.
În viul dimineţii, pe stradă a năvălit mai întâi o hoardă de mirosuri, urmată imediat de căruciorele, tingirile, tipsiile, bidoanele vânzătorilor ambulanţi – de sugiuc, de covrigi cu susan, de şiş kebab, de pilaf, de hamsi köftesi, de castane coapte, de îngheţată cu mastic, de halva, de baclava, de păr de înger zis şi kataif, de ayran, de bragă, de salep…
În Pisicopole începea o nouă zi de muncă sau de huzur şi cei doisprezece cu motanul treisprezece trebuiau să se grăbească. Ştiau că în curând – atunci când va înţelege că nu se mai întorc – Yavuz Paşa îşi va asmuţi cotoii negri pe urmele lor, hotărât să-i găsească şi-n gaură de şarpe. Adevărul e că nu cunoşteau nici un şarpe în Pisicopole. Şi, chiar dacă ar fi cunoscut, n-ar fi încăput cu toţii într-o gaură de şarpe, iar ei nu mai voiau să se despartă niciodată.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook