Înfipt în inima Pisicopolelui, Hotel Pera mişuna de uneltitori, colportori, conspiratori, spioni, freelanceri, şoptitori, orbitaţi cu toţii de o pletoră de atârnători, de împuterniciţi şi trimişi, de cocote colorate, făcându-te să te simţi înşurubat în miezul lucrurilor.
Mai există şi alte astfel de locuri pe lume. Autorul preferat al lui Golf, John le Carré, le colindase şi le descrisese aproape pe toate: la Beirut – Hotel Commodore, la Bucureşti – Athénée Palace, la Saigon – Continental, la Phnom Penh – Templul, la Vientiane, pe malul Mekongului – Constelaţia.
La Commodore murise de delirium tremens inegalabilul barman (şi nu împuşcat de miliţiile sirienilor, cum s-a sugerat). Se numea Coco, era un papagal bătrân, niciodată treaz, dar păzise cu sfinţenie, până la ultima suflare, reţeta celui mai căutat cocteil – „Fenicieni pe plajă” (o exclamaţie, nu o constatare turistică): gin scoţian, o ploaie fină de scotch din cel cu note discrete de turbă şi fum, o felie subţire de castravete, câteva fire de mertensia maritima, suc de roşii plus un strop de lămâie. Vorba lui Coco, fie iertat, când îşi îmbia muşteriii: „Ce nu poate vindeca licoarea asta nu are leac!”.
Cei 12 şi motanul s-au strecurat în restaurantul „Agatha” al Hotelului Pera şi căutau pe cineva cu care să se înţeleagă, când şi-a făcut apariţia o distinsă felină, frumoasă ca Roxelana, concubina Magnificului. Părea o răsfăţată a localului, şi Kedi efendi i s-a adresat cu cea mai mieroasă voce pe care o avea în repertoriu. După ce a complimentat-o îndelung, admirându-i blana şi ochii, elogiindu-i coada fără seamăn, exaltându-i atotştiinţa a întrebat-o undea putea fi găsit dresorul. Felina a răspuns destul de înţepat, dar a răspuns: „Ia micul dejun în camera 411”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook