Tot mestecând în ceai şi privind pe pereţi, Lima s-a trezit întrebând: „De ce nu există şi câini în Pisicopole?”.
„Există”, i-a răspuns Echo. „Şi sunt chiar mai mulţi decît pisicile, dar se ascund prin păduri sau printre ruine. Cei mai mulţi sunt pensionarii unor centre de tratament de pe malul asiatic al Bosforului. Au devenit nişte inadaptaţi. Suferă de agorafobie. Nu mai simt strada, oamenii îi îngrozesc, fac atac de panică. Iar asta de când au fost exilaţi în Insula Ţuguiată…”.
„Insula Ţuguiată? Ce mai e şi asta?” s-a mirat şi Golf, care ascultase atent răspunsul lui Echo.
„Dacă spun Sivriada, Bravo o va găsi imediat pe hartă. E una dintre cele nouă insule din Marmara, numite Insulele Prinţilor”.
„Insula aia care, privită de sus, seamănă cu un şoarece?” a încercat Bravo să se dumirească.
„Da. Insula Sivriada, care în turcă înseamnă Insula Ascuţită, iar eu îi spun Insula Ţuguiată. E cea mai aproape de uscat şi cea mai mică. Un fel de colină de vreo 90 de metri, nelocuită, cu un portuleţ făcut din piatra pe care au aruncat-o cei care au reconstruit digul de la Haydarpaşa. Pe vremea bizantinilor, acolo, în cele nouă insule, erau exilaţi prinţii, după rang. Obiceiul a fost păstrat o vreme şi de otomani. Dar, acum 110 ani, într-o toamnă, sultanul Mehmed al V-lea Chibzuitul a poruncit ca toţi câinii din Istanbul să fie surghiuniţi în Insula Ţuguiată. Optzeci de mii de suflete…”.
„Câinii n-au suflet!” a lătrat Charlie.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook