de Edmond Niculușcă
București, 2020.
Clădirea de secol XIX a Clubului Fabrica din strada 11 Iunie este propusă spre demolare de către Primăria Capitalei care a și dat avizul în acest sens, urmând să aibă loc votul în Consiliul General.
În locul unei clădiri superbe de cărămidă, în care funcționează din 2007 o afacere a unor antreprenori locali care a ridicat cultural și creativ un întreg cartier istoric din sudul Bucureștiului, vor apărea mai multe blocuri de 8 etaje. Și asta deși regulamentul de zonă protejată spune clar că în acest cartier nu se pot ridica clădiri mai înalte de 3-4 etaje.
Cel mai ciudat lucru e că proiectul, deși aparține unei firme private, este elaborat de Compania Municipală Dezvoltare Durabilă. Un lucru și mai important e că, încă din anul 2019, la Direcția de Cultură București se află o cerere de clasare a ansamblului, ca monument istoric, ceea ce ar bloca demolarea, dar cererea a fost respinsă.
Fabrica de ciorapi Apollo a fost un reper la începutul secolului XX. Datorită ei, în zona industrială de la Filaret se făceau în urmă cu un secol cei mai buni ciorapi și cele mai trainice flanele, chiar în fabrica doctorului Ștefan Cerkez.
Îți reamintesc că Primăria Capitalei are ca misiune, printre altele, conservarea și valorificarea patrimoniului construit al orașului, iar dezvoltarea durabilă a capitalei înseamnă integrarea acestui patrimoniu în viața de zi cu zi a Bucureștiului.
Dar asta, rămâne momentan o misiune scrisă doar pe hârtie, iar distrugerea patrimoniului industrial e o pierdere uriașă pentru acest oraș.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook