Iată știrile tale!

Si certo !!!! Un italian de 71 de ani, care a fost în Dolj între 18-22 februarie, este diagnosticat cu coronavirus și e internat la un spital din Rimini. Socrii sunt izolați la domiciliu, iar probele luate de la aceștia au fost trimise la Institutul Matei Balș din Capitală.

De frica coronavirusului, românii golesc marile magazine de făină, mălai, ulei, paste, conserve, produse de curăţenie şi dezinfecţie, dar şi hârtie igienică sau mâncare pentru câini şi pisici. Autoritățile fac din nou apel la calm și dau asigurări că există stocuri suficiente de alimente.

Klaus Iohannis are azi, de la ora 16, consultări cu partidele parlamentare, după ce Ludovic Orban și-a depus aseară mandatul de prim-ministru desemnat. Cel mai probabil la finalul zilei Iohannis va anunța propunerea sa de premier.

Cererea mondială de petrol este la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani. Asta pentru că cel mai mare importator, China, a impus închiderea firmelor şi plasarea în carantină a zeci de milioane de oameni din cauza epidemiei de coronavirus.

Duffy, cântăreață galeză în vârstă de 35 de ani, premiată cu Grammy, a dezvăluit că a fost „drogată, violată și ținută captivă timp de mai multe zile”, informează BBC.

Nu poți să dormi? Știu că este frustrant, iar majoritatea oamenilor ar încerca aproape orice ca să reușească. Uite eu îți spun un truc împrumutat de la yoghinii din India. Se numeste metoda 4-7-8. Pur și simplu inspiri pe nări timp de 4 secunde, îți ții respirația timp de 7 secunde, iar apoi expiri încet timp de alte 8 secunde. Metoda trebuie repetată de câte ori este nevoie până când reusești să adormi.

5 grade acum în Capitală. După prânz temperaturile ajung pâna la 18 grade…ce să mai… vreme de primavară-vară… Noi ne revedem la 8 și 30 de minute până atunci te las cu muzica Smart și cu Vlad Craioveanu.

Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook