Nici bine nu mă ține bucuria c-am scăpat
De un rău ce a distrus țara, în lung și-n lat,
Că s-a schimbat partidul la putere și s-a reluat
Jocul de-a „Trăiască partidu’, dați un post c-am ajutat?”…
Mă uit în jur și-n instituții și văd o Românie
Care pare aceeași Marie cu altă pălărie.
Funcții date pe carnet de partid,
Instituții politizate, doar c-o cerere, rapid,
N-au abilități pentru postul dobândit
Dar au fost, în campanie, câini buni la păzit.
Deci cum facem, domnu’ premier și ai săi acoliți?
Atacați subiectul sau îl ocoliți?
Cât nu ai ciolanul ceri și promiți,
Apoi când ajungi la el uiți și omiți?
Cum s-a întâmplat de ați făcut așa iureș
La Sistemul de Gospodărie a Apelor Mureș?
Și prin alte județe, cu încă vreo 13 fețe,
Puse la Apele Române, fără competențe.
Polițe de plătit sau pus țara pe făgaș?
Valori liberale sau pupă inelul de naș?
Care vreți să vă fie relația cu noi?
Atât boxul cât și dansul se fac tot în doi.
Să știți că după m, u, i și e,
Pot veni lejer și alte litere!
Cu o ușoară senzație de Déjà vu,
Cosmin Dominte – mă fascinează cum nu puteți să stați cuminți nici măcar până când se termină perioada asta cu alegerile…
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook