Să te crezi mic și neînsemnat
În fața a ceea ce contează, de fapt,
Și apt și mare în fața a ce-i neimportant,
E ceva ce-n societatea noastră e pregnant.
E boală grea, e boală românească ea,
E boala rea care ne arată nația.
Rația de bine, la noi, vine pe la colțuri,
Ai senzația stimei când bârfești cu 7 clonțuri,
Te descarci printre dinți pe alocuri mai și minți,
Spui că ai zis ceva ce amândoi știți
Că n-ai avut tupeu să zici când s-a petrecut,
Când și-a bătut joc de tine vreun necunoscut,
Sau vreun șef sau cineva urât,
Și, de fapt, n-ai zis nimic, ai îndurat și-ai tăcut.
Cât înduri și apoi te descarci pe alții,
Nu te face mare și demn de ovații,
Micimea de acolo vine, din frică și neputință
Și încercarea de a ne da mari, în consecință…
O să vezi că dacă reușești să te ridici,
Vor începe alții să îți pară mici
Și pentru că o să ai adevăr dar nu și cui să-l zici,
O să-ncerci să-ți aduci și apropiații aici.
Sătul de toți oamenii care te iau la rost când văd că nu ești la fel de mic precum sunt ei, la exterior sau la interior,
Cosmin Dominte – vezi tu, dacă ai fi mulțumit de tine, n-ai mai avea timp să-ți vezi de treaba altora pentru că ai privi cu plăcere în interior. Ridică-te! E păcat să trăiești frustrat.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook