La faptă, de la gând,
Se trece dac-ai cuvânt,
Avânt în vorbire au mulți, ca la cânt.
De când trăim în era intenției și atât,
Mulți spun, puțini fac și scapă numaidecât.
Urât obicei, urâtă pornire,
Vorbim ceva și-apoi îți bați joc de mine:
„Ne auzim mâine” – „Salut! E mâine!”
„Ne auzim mai pe seară” – iar mă-ntorc, ca un câine.
„Hai săptămâna viitoare, e aglomerație mare,
La mine-n viață, da’ nu te uit, frățioare!”
Și tot așa, pân’ te lași la mâna ta.
Ca apoi, când spui ceva, să poată replica:
„Eu am încercat, m-am dat peste cap,
Da’ ai văzut și tu, a fost greu de realizat.”
Și îți explică de ce și cum nu s-a putut
Când, de fapt, el n-a vrut de la început.
Că fix așa e omu’ modern fără cuvânt,
Ca să pară de treabă, face un legământ
Și-apoi petrece timpul de care tu ai nevoie,
Să te amâne până rupi tu pactul de bunăvoie.
Cu același drag de oamenii de genul ca de șters la fund cu crengi de brad,
Cosmin Dominte – de ceva vreme mi-am propus să mă șterg cu ei și cuvântul lor, e incomod dar e mai soft decât bradul și măcar așa învață și ei ceva.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook