Mă plimb prin București, umblu cu treabă,
Același aer de calitate slabă,
Aceleași gropi, aceeași aglomerație,
Dar observ ceva rar în a sa vibrație.
Prin toate sectoarele, o treabă nenaturală,
Iese la iveală și te bagă-n uluială,
Ca Yeti sau monstrul din Loch Ness,
Sa vezi și să nu crezi, muncitori care muncesc!
Repară drumuri, recondiționează,
Construiesc și nu tărăgănează,
Intr-un balet al lopeților și percuție de tărnăcop,
Vals de buldozere , pichamăre hip hop,
Macarale dirijori, conuri și semne „Stop”…
Mă uit și mă trece un fior prin corp,
Toate funcționează și Bucureștiul evoluează!
A, stai, am uitat! Ăștia îngrașă porcu’ în amiază.
Că așa se face cu o capitală europeană:
4 ani nu faci nimic și o lună pui poleială,
Atunci când se apropie perioada electorală.
Gândindu-mă că primarii sunt oameni ok dar mega ocupați, pentru că să nu-ți faci treaba e obositor și-ți poate ocupa toată ziua,
Cosmin Dominte – voi câte straturi de bordură aveți la bloc? Că la unele trotuare deja urc scări ca să ajung pe ele.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook