Cu fața în palme stă omul care
A pățit ceva, are o realizare,
Bună, rea, te bucură, te doare,
Cu fața în palme, tu îi dai valoare!
Cu cât stai în liniștea degetelor
Și vezi, în pleoape, filmul regretelor
Sau al bucuriei și al efectelor,
Îți înțelegi rănile și de ce te dor.
Fetelor, aveți grijă la manichiură,
Dacă te înțepi în ochi riști să vezi ură,
Băieți, grijă la părul de pe mână
Că vă gâdilă orgoliul, când vă gâdilă în gură.
Și ăsta-ți face asta, ăla-ți face aia,
Și-ți uiți lecția învățată, iarăși vine ploaia,
Și ori mă uit în jos și o văd doar pe Gaia
Ori în sus dar mi se stinge-n ochi văpaia.
Și imediat ajung, unde? Cu fața în palme!
Iar spiritu’-mi ia mintea și vrea să mi-o răstoarne,
Sper să fie cu bucurie, să nu-mi pună coarne,
Viața, asta, care mi-a dat față și palme!
Cu gândul la toți cei care se resimt și au greu pe umeri în perioada asta din cauza pandemiei și nu numai,
Cosmin Dominte – capul sus! Dacă fața e în palme și nu-i de bucurie, n-are de ce să stea acolo prea mult. Ochii înspre orizont văd întotdeauna ce trebuie să vadă pentru a face pasul următor, înspre bine. Nu uitați că întotdeauna există cineva cu care puteți vorbi!
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook