Lima se foia de colo-colo, încercând să nu cadă în razele vizuale ale Bibliotecarului Eretic, fiindcă nu ştia cu care dintre ochi hipnotiza – cu cel de pe partea dreaptă ori cu cel de pe partea stângă.
„Numai şarlatanii hipnotizează cu privirea. Eu o fac ca un maestru – doar cu ajutorul cuvintelor. M-ai întrerupt când vă spuneam că un lucru îmi scapă: dacă acum, când îmi pierd timpul vorbind cu voi, planeta asta păcătoasă are 7.821.799.165 locuitori şi pe cap de locuitor sunt câte doi şobolani, un calcul simplu ne arată că oastea şobolanilor are în acest moment 15.643.598.330 de apt-combatanţi. De ce nu preiau puterea? De ce se lasă dispreţuiţi şi trataţi cu scârbă? Am un prieten pe nume Vakvak, Vraciul. Nu e un şarlatan oarecare, nu e un pezevenchi de iarmaroc…”.
„Iertaţi-mă că vă întrerup, exelenţă…”, a îndrăznit Faust efendi. “Dar Vakvak nu e şi numele unui copac?”.
Bibiotecarului Eretic nu-i plăcea să fie întrerupt: „Câţi Vakvak cunoşti? Fireşte că prietenul meu, Vraciul, e un vlăstar al acelui copac”.
Charlie a răbufnit, cum îi era obiceiul: „Despre ce vraci-copaci discutăm, cu Coperţile Negre pe urme?”.
Ceilalţi înlemniseră. Simţeau că Bibliotecarul Eretic, ultima lor şansă, nu trebuia supărat.
Faust efendi a încercat să-l calmeze pe Charlie: „Discutăm despre un distins urmaş al copacului care cuvântă, prieten al binefăcătorului nostru. Cu îngăduinţa Bibiotecarului, o să vă spun, foarte pe scurt, mirobolanta poveste a copacului care cuvântă”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook