Liliacul se refugiase într-un colţ şi dădea apă la şoareci. L-am mângâiat pe căpăţâna catifelată şi l-am întrebat de ce plânge:
„Plâng pentru că lumea e plină de prefăcuţi”, mi-a răspuns printre suspine.
I-am smuls cartea dintre aripi: citea Tratatul despre cele 7 tipuri de făţarnici. Cine l-o fi impresionat într-atât? Poate „făţarnicul-pisălog, care umblă cu capul îndoit, semănând cu un pisălog în piuliţa lui”. Ori poate „făţarnicul-calculat, care îndeplineşte o faptă bună şi apoi una rea, ca să se compenseze reciproc”.
Am încercat să-l îmbunez cu o poveste: „În Academia din umbra muntelui Moria, înainte de căderea celui de-Al Doilea Templu, existau două mari şcoli de reflecţie – a rabinului Hillel şi a rabinului Shamai. Erau cu toţii atât de învăţaţi, încât ştiinţa lor l-ar fi prefăcut în stană de piatră pe demonul îmbârligător Bar Sherica Randa, dacă acela ar fi avut tupeul să le dea târcoale. Ani de zile, cele două şcoli rabinice au dezbătut un singur subiect: dacă Dumnezeu a fost înţelept când L-a creat pe om. Rabbi Hillel şi discipolii săi susţineau că facerea omului a fost un lucru bun. Rabbi Shamai şi discipolii săi susţineau că era mai bine ca omul să nu fi fost creat niciodată. Majoritatea celor care urmăriseră dizertaţiile au dat dreptate şcolii lui Shamai: lumea ar fi fost mai liniştită fără prezenţa perturbatoare a omului”.
Ştergându-şi lacrimile, Delta mi-a mărturisit: „Uneori şi eu cred la fel”.
Trebuia să găsesc un sfârşit poveştii. Mi-am amintit de tinerii preoţi care, înaintea distrugerii Templului, căţăraţi pe acoperiş, îl strigau pe Dumnezeu: “Pentru că n-am fost în stare să apărăm casa Ta, Doamne, îţi înapoiem cheile!”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook