Singura idee care i-a venit lui sultan Altan a fost să tragă de timp: „Mărite paşă, ştim că aperi cărţile cu pieptul tău de oţel…”.
Comandantul Coperţilor Negre l-a întrerupt: „Cine ţi-a zis că apăr cărţile?”.
„Faima ta aleargă înaintea slăvitului tău nume…”.
L-a întrerupt din nou. Părea sincer curios: „Şi care anume ar fi faima mea?”.
Sultan Altan a făcut greşeala să creadă că Yavuz Paşa mima modestia: „Eşti gardianul acestor comori scrise…”. Briza care începuse să bată dinspre Marmara ridica filele pe care înainte dansaseră îndrăcit cotoii.
„Te pripeşti cum ţi-e alişkanlikul, sultan Altan. Rămâi un răsfăţat al oraşului. Pisicopole are nevoie şi de unii ca tine, ca să atragă turiştii. Îţi place să te tolăneşti pe luciul realităţii, să fii admirat. N-ai să pătrunzi niciodată în miezul lucrurilor şi ştii de ce?”.
„Nu” a răspuns sultan Altan dintr-un reflex stupid. În el se cuibărise spaima ca viermele-n hrean.
„Fiindcă tu n-ai nici un crez. N-o să accepţi niciodată să-ţi jigăreşti frumoasa blană de bey, după care toată lumea întoarce ochii… Vrei să facem lumină? Suporţi?”.
“Da” a bâiguit sultan Altan.
La un gest al lui Yavuz Paşa, doi cotoi negri s-au apropiat în pas alergător de scrânciob, purtând un soi de prelată cu nervuri care scâncea.
Era Delta.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook