„Ce-i cu lumea asta?”. Întrebarea a pus-o Bravo şi a tot repetat-o privind năuc la televizor.
„Ce-i cu lumea asta?”. Pe măsură ce o repeta, întrebarea suna tot mai tânguitor – un geamăt de durere.
Dacă îl şi priveai, Bravo – şoarecele grăsuţ, de mărimea unui şobolan postitor – semăna leit cu un guzgan opărit.
El, care dispreţuia superior prezentul, vorbind exclusiv despre istorie (e drept, asemuind-o unei farse penibile) nu putea privi realitatea în faţă decât ca pe o eclipsă, prin ochelari fumurii.
Le spusese povestea comorii – de fapt povestea a doi oameni care au avut acelaşi vis – şi a tăcut apoi până când ceilalţi şi-au adus aminte de el.
Au trebuit să-i închidă televizorul şi să-l zgâlţâie bine, pentru că părea că împlineşte profeţia din Psalmul 145 cu 4: „În ziua aceea vor pieri toate gândurile”. Guzganul opărit îşi pierduse gândurile. Şi nici cuvinte cu care să compenseze paguba n-avea.
Sperând că starea lui e doar un epifenomen al foamei, cei unsprezece nu s-au lăsat până nu l-au dezmeticit bine pe bietul Bravo.
Apoi i-au sorbit primele cuvinte, ca unui întors din rătăcire, şi iată ce au aflat:
„Îngerul Morţii a intrat în oraş…”.
„În care oraş?” a vrut să ştie Lima.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook