Fără să-şi desprindă mulţumirea de sine de pe chip, de parcă ar fi prins-o-n pioneze, Bravo a început să muşte năvodul întrebărilor:
„Sper că veţi fi de acord să-i răspund mai întâi motanului. Da, discuţia mea cu Secundul s-a petrecut aievea. Deşi – acum vă avertizez pe toţi – mirajul nu e un fenomen exclusiv al deşertului. Se întâmplă adesea şi pe mare, iar aici îi spunem <apa morţilor>. Dar nici eu, nici Secundul n-am fost victima acestei iluzii. Nu, câtă vreme existenţa noastră – a tuturor, pe aceste talazuri – nu e coşmarul vreunui zeu al adâncurilor. Ce ar putea învăţa de la mine comandantul unei uzine plutitoare? Întrebarea nu e completă: de la mine, unul care a rămas în Meditarana galerelor şi a galioanelor. Voi credeţi, ca novicii, că – de la inventarea motoarelor încoace – nimeni nu mai are nevoie să amuşine valurile, să simtă vântul. Vă înşelaţi amarnic. Nu s-a născut comandantul care să nu ştie că între înaltul cerului şi fundul mării soarta ta nu poate să atârne doar de pistonul unui motor cu ardere internă… De ce m-a remarcat Secundul, dintre toţi, numai pe mine? Nu vreau să vă jignesc. Vă spun doar că lupii alfa ai mărilor se recunosc între ei. Cu ce l-am consiliat? Cu aproape tot ce avea nevoie să ştie. Nu, n-am apucat să-i vorbesc despre vânătorile mele în Alaska. Şi nu l-am confundat cu pilotul de pe vasul lui Columb. Pe ăla îl cunosc bine, şi nu doar eu. Când au fost la ananghie, l-au văzut toţi navigatorii şi nu doar o singură dată…”.
S-a lăsat tăcerea, încât se putea auzi cum se rup ochiurile năvodului în care am fi jurat că îl vom prinde.
Îşi jucase ca un maestru momentul vieţii.
Şi când nimeni nu se mai aştepta la nimic, Bravo a ţinut să adauge: „Acum am să trag un pui de somn. Treziţi-mă la intrarea în Bosfor. Atunci o să mă caute din nou Secundul”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook