The Birth of a Nation (1915), în regia lui D.W. Griffith, rămâne și azi unul dintre cele mai controversate filme făcute în Statele Unite, așa cum a fost promovat la data lansării. Una dintre cele mai complexe producții din epoca filmului mut, care introduce multe inovații în tehnica cinematografică, Nașterea unei națiuni expune multe episoade ale războiului civil și președinției lui Abraham Lincoln. Filmul îi prezintă pe afroamericani ca pe niște indivizi ignoranți și violenți iar Ku Klux Klan-ul este arătat într-o lumină eroică.
To Kill a Mockingbird (1962), ecranizare a romanului semnat de Harper Lee și recompensat cu premiul Pulitzer, expune probleme rasiale dintr-o comunitate din Alabama anilor 30’. Gregory Peck a câștigat un Oscar în rolul avocatului care apără un afroamerican acuzat de violarea unei femei albe.
BlacKkKlansman, filmul lui Spike Lee premiat în 2018 cu Grand Prix la Cannes, spune povestea unui polițist de culoare care se infiltrează în Ku Klux Klan în anii 70’. Folosind mult material de arhivă, inclusiv imagini din Nașterea națiunii, filmul lui Spike Lee își asumă un mesaj politic virulent la adresa problemei rasiale în Statele Unite, care iată, este și azi un subiect fierbinte al autorilor de film din America.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook