Pilula anti-Covid de la Pfizer primește aprobare în SUA. Nu a fost înregistrat niciun deces în rândul voluntarilor nevaccinați care au participat la teste
Pilula anti-Covid-19 a laboratorului Pfizer a fost autorizată de urgență de către Agenția pentru Medicamente din Statele Unite (FDA), un pas important în lupta împotriva pandemiei. „Este un nou instrument de combatere a Covid-19, într-un moment crucial al pandemiei, în care apar noi variante”, spune Patrizia Cavazzoni, oficial al FDA.
Medicamentul antiviral poate fi administrat pacienților cu risc crescut, cu vârste de 12 ani și peste, spune FDA. Tratamentul Pfizer, comercializat sub numele de Paxlovid, constă într-o combinație de două pastile luate de două ori pe zi, timp de cinci zile, după diagnosticarea cu Covid și în termen de cinci zile de la debutul simptomelor.
Pilula laboratorului american reducer cu aproape 90% rata de spitalizare și deces a persoanelor cu risc, atunci când este administrată în primele zile după apariția simptomelor, potrivit studiilor clinice care au implicat peste 2.200 de persoane.
Eficient împotriva Omicron
Nu au fost înregistrate decese în rândul pacienților care au primit tratamentul. Participanții erau nevaccinați și prezentau un risc crescut de a dezvolta forme sever de Covid-19. Pfizer a anunțat, de asemenea, că tratamentul său antiviral ar trebui să fie eficient împotriva Omicron. Noua variantă, foarte transmisibilă, a dus la o creștere a numărului de cazuri în Statele Unite, ca și în multe alte țări din lume.
Antiviralele acționează prin reducerea capacității unui virus de a se replica, încetinind astfel boala.
Statele Unite au comandat în noiembrie 10 milioane de cursuri de tratament cu pilula Pfizer anti-Covid, pentru 5,29 miliarde de dolari. Agenția Europeană pentru Medicamente a autorizat și Paxlovid în regim de urgență.
Sursa: Le Figaro
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook