Piesa „Cântăreața Cheală” de Eugen Ionescu sărbătorește cei 70 de ani în afara scenei din cauza coronavirusului

Legendara piesă de Ionesco sărbătorește aniversarea creației sale duminică, 10 mai, cu scurtmetraje care-i rescriu istoria.

Creată în 1950, piesa lui Eugen Ionescu a fost interpretată continuu la Théâtre de la Huchette (Paris) din 1957. Până la epidemia de coronavirus.

„Noi suntem un mic teatru al absurdului, am văzut multe. Dar această aniversare este specială „, observă Franck Desmedt, directorul La Huchette care, în ciuda închiderii teatrului din cauza izolarii, merge acolo cu bicicleta de trei ori pe săptămână. „Luăm corespondența și pornim mașinile”, spune el. Celebra sala din arondismentul 5 din Paris sărbătorește 70 de ani de la crearea piesei « Cântăreața Cheală », de Eugen Ionescu, piesa care a fost interpretată pentru prima dată la Théâtre des Noctambules, la 10 mai 1950.

Duminica aceasta, 70 de ani mai târziu, trupa și tehnicienii nu se vor regăsi în « a doua lor casă » , sala de 90 de locuri, dar aniversarea va fi sărbătorită pe YouTube prin scurtmetraje despre istoria piesei, mărturii ale celor care au văzut-o si arhive de imagini, dintre care unele nu au mai fost publicate până acum.

În 1987, Eugène Ionesco a fost primul care a râs de cântăreța sa cheala, prima lui piesă: „A fost o farsă, a fost o batjocura a limbajului, a fost construcția unei piese abstracte non-figurative”. „La început, era singur cu soția sa în sală”, spune Franck Desmet. Când, în 1957, piesele Cântăreața Cheală și Lecția au fost prezentate împreună, spectatorii au rămas pe scaune așteptând un al treilea act. Pentru a înțelege, spuneau ei… „

„Tradiționalistă”, conducerea se asigură că reprezentatiile sunt reproduse „în mod identic” din 1950: scenografia inițială a lui Nicolas Bataille și ritmul precis ca un ceas elvețian. Fără a uita de distribuție. „Toți actorii vor să joace la în teatrul nostru, avem întâlniri foarte serioase, cu dezbateri aprinse despre posibile angajamente”, spune Franck Desmedt. Trupa rămâne mobilizata pentru a apăra una dintre ultimele utopii „.

Tot Parisul artistic și intelectual din acea vreme a trecut prin mica sala. „Barbara care cânta la câteva străzi de aici, la Cabaret de l’Écluse a venit să se încălzească într-o loja de la La Huchette, Jacques Prévert venea în vizită la prietenul său Nicolas Bataille, Louis Malle a dat bani pentru ca spectacolul să continue”, spune managerul teatrului.

Tot el speră să se reia activitatea pe 17 iulie. Intenționează să ia măsurile de precauție și de securitate necesare dar spune: „Să lăsăm un loc liber din două este complicat, distanțarea socială nu are sens. Piesa trebuie jucată ca înainte. Cum interpretezi o scenă de dragoste la trei metri distanță? ” Franck Desmedt face campanie pentru crearea unei „etichete de sănătate” la care toate teatrele ar putea să adere.

Exit mobile version