Copiii mai mari de cinci ani ar putea primi în curând vaccinul Pfizer împotriva coronavirusului, compania urmând să transmită datele studiului către autoritățile de reglementare, „luna aceasta”. Gigantul farmaceutic a anunțat în martie că a lansat o serie de studii clinice pentru a testa vaccinul său, dezvoltat împreună cu firma germană BioNTech, pentru copiii cu vârsta mai mare de șase luni.
Potrivit directorului executiv al Pfizer, dr. Albert Bourla, rezultatele din grupa mai mare de vârstă – copii între 5 și 11 ani – vor fi prezentate autorităților de reglementare înainte de sfârșitul lunii septembrie.
„Știm că vaccinul funcționează foarte bine la copiii mici”, spune el. „Lucrăm, de asemenea, pentru a trimite până la finalul lunii datele pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 și 11 ani”.
Rapoartele sugerează că rezultatele pentru copiii cu vârste între doi și cinci ani vor fi trimise la scurt timp după aceea, apoi vor fi disponibile detaliile privind copiii cu vârste cuprinse între șase luni si doi ani, probabil în octombrie sau noiembrie.
Doze mai mici
Studiul testează un regim cu două doze de 10 micrograme, la distanță de 21 de zile, față de cele de 30 de micrograme folosite pentru persoanele cu vârsta peste 12 ani.
În cadrul briefingului de marți, găzduit de Federația Internațională a Producătorilor și Asociațiilor Farmaceutice (IFPMA), dr. Bourla a spus că știința susține vaccinarea copiilor.
Școlile, posibile focare
„Nu este rolul meu să spun cine ar trebui să primească doze”, afirmă el. „Dar ceea ce pot spune, în mod cert, este că cei cu vârste mai tinere se îmbolnăvesc… procentul de persoane care vor deveni cazuri severe [Covid] la vârste înaintate este mai mare decât la cei mai tineri, dar riscul nu este zero.”
„În plus, copiii merg la școală. Din această cauză, ei au o probabilitate mult mai mare [de a se infecta], întrucât socializează cu alți copii.”
„Știm că vaccinurile funcționează foarte bine la copiii mici”, spune dr. Bourla, adăugând că vaccinul Pfizer a fost deja aprobat la copiii peste 12 ani, în cea mai mare parte a lumii.
Sursa: The Telegraph