Persoanele vaccinate au simptome diferite față de cele nevaccinate, în caz că se infectează cu SARS-Cov-2
Deși vaccinurile oferă protecție împotriva coronavirusului, ele nu sunt 100% eficiente. Iată cele mai frecvente simptome experimentate de persoanele care au fost vaccinate.
Câteva simptome noi au apărut după ce varianta Alfa a fost înlocuită de varianta Delta, în Marea Britanie, iar acum pare să existe o diferență și între simptomele raportate de persoanele care au fost vaccinate și cele care nu.
La persoanele care nu au fost vaccinate, cele cinci simptome mai frecvente sunt: cefalee, dureri în gât, curgerea nasului, febră și tuse persistentă – corespund variantei Delta, care a devenit tulpina dominantă în Marea Britanie (și, de asemenea, în Europa).
Pentru persoanele care au primit o doză a vaccinului, cele mai frecvente simptome sunt cefaleea, curgerea nasului, durerea în gât, strănutul și tusea persistentă. Nu numai că ordinea s-a schimbat, dar febra nu mai este în top 5 și a fost înlocuită de un nou simptom: strănutul.
Cei care au fost complet imunizați raportează în prezent cefalee, curgerea nasului, strănut, dureri în gât și pierderea mirosului ca fiind cele mai frecvente simptome. Din nou, ordinea este diferită. Și de data aceasta, nu numai febra, ci și tusea persistentă au dispărut de pe listă. Pierderea mirosului – un simptom al tulpinii originale a coronavirusului – reapare.
Sursa: Le Soir
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook