Un oraș italian care a fost carantinat în 2020, după ce a înregistrat primul deces provocat de Covid în Europa, oferă medicilor o perspectivă unică despre combaterea pandemiei. Câteva femei discută pe străzile localității italiene Vo’ Euganeo. Par persoane comune, nimic nu indică faptul că femeile – o pensionară, o fostă angajată a unui hotel și o funcționară a consiliului local – au o calitate specială, care le face fascinante pentru oamenii de știință și, posibil, invidiate de milioane de oameni.
Analizele de sânge arată că fiecare dintre ele are mai mult decât dublul numărului de anticorpi depistați în mod normal la cei care s-au vindecat de Covid-19. „Să spunem că am ceva mai mulți anticorpi decât majoritatea”, spune Maria Tosetto, de 59 de ani.
Prezența unor astfel de cazuri super-imune este cea mai recentă descoperire din Vo ’Euganeo – Vo’ pe scurt – micul oraș rural cu 3.275 de locuitori, din apropiere de Padova, care a devenit între timp un fel de laborator de cercetare.
Februarie 2021 – Covid-19 erupe în nordul Italiei și Vo’ este unul dintre numeroasele orașe închise de soldați timp de două săptămâni, dar singurul în care medicii au mers pentru a testa 2.812 localnici.
Soldații au plecat de mult, dar medicii au rămas, continuând să testeze și descoperind că anticorpii produși de localnici după criza Covid-19 continuă să fie eficienți cu nouă luni mai mult decât au prezis unii experți. „Am constatat că, în unele cazuri, nivelul anticorpilor chiar a crescut, contrar așteptărilor”, a spus Enrico Lavezzo, microbiolog la Universitatea din Padova, care efectuează testele.
Imunitate prelungită
Lavezzo și colegii săi au ajuns la aceasta concluzie testând 2.602 de localnici în mai 2020 și stabilind că 162 aveau imunitate după contaminări survenite în februarie sau începutul lunii martie. Majoritatea celor care au dobândit imunitate au făcut parte dintr-un grup de 156 de persoane testate din nou, nouă luni mai târziu – în noiembrie. 129 încă aveau anticorpi.
„Peste jumătate din cei 129 aveau un nivel mai mic al anticorpilor după nouă luni, dar suficient pentru a preveni virusul”, a spus Lavezzo. Echipa a descoperit că foștii pacienți care au prezentat simptome în timpul infecării și-au menținut mai bine nivelul de anticorpi dacă aveau un indice de masă corporală mai mare. În unele teste, cu cât subiecții au fost mai în vârstă, cu atât au rămas cu niveluri mai mari de anticorpi.
Situații excepționale
Cazurile speciale au fost, însă, cei 16 subiecți ai căror anticorpi au fost de două ori mai numeroși față de nivelul pe care îl aveau după prima testare, din mai 2020. „Credem că se datorează faptului că au avut intrat din nou în contact cu virusul”, a spus Lavezzo. „Virusul a intrat în corpul lor, a infectat câteva celule, dar a fost rapid eliminat de anticorpii deja existenți. Dar virusul a stimulat producția de noi anticorpi. Niciunul nu a prezentat simptome”.
Nouă dintre cei 16 au intrat în contact cu un pacient pozitiv între mai și noiembrie. „Ce am observat în cazul Covid este că un contact poate să dubleze numărul de anticorpi pe care un vindecat îl are deja și astfel este prelungit intervalul de protecție”.
„Ceea ce nu știm este dacă în timpul acelei contaminari scurte și minore, devii contagios”.
Același rezultat în cazul vaccinului?
Lavezzo crede că producerea anticorpilor suplimentari, declanșată de un nou contact, va funcționa nu numai pentru persoanele care au avut Covid-19, ci și pentru cele care au fost vaccinate, ceea ce înseamnă că protecția oferită de vaccin poate fi consolidată și extinsă dacă destinatarul intră în contact cu un caz pozitiv.
Sursa: The Times