Pașaportul de vaccinare obligatoriu pentru a intra în cafenele reprezintă „libertate”, crede Macron

Mai mult clipuri care circulă pe rețelele sociale îi surprind pe polițiștii francezi cum verifică dacă cetățenii care stau la terase au pașapoarte de vaccinare valabile. Președintele Emmanuel Macron consideră că măsura protejează „libertatea” oamenilor.

Polițiștii patrulează prin cafenele și restaurante pentru a verifica dovada vaccinării. Cei care nu au sau nu vor să prezinte documentele primesc amenzi mari, iar proprietarii pot chiar primi pedepse cu închisoarea dacă refuză să implementeze sistemul.

Din cauza acestei restricții, multe cafenele și restaurante rămân fără clienți, chiar dacă li s-a dat posibilitatea de a-și ține ușile deschise – spre deosebire de alte perioade de la începutul pandemiei.

Deși Franța nu a mai experimentat un control atât de strict de la ocupația naziștilor, Macron insistă că pașapoartele de vaccinare protejează, de fapt, „libertatea” oamenilor.

„Este vorba despre spirit civic. Libertatea există doar dacă libertatea tuturor este protejată”, spune președintele francez, adăugând că „nu există niciun câștig dacă, exercitându-ne libertatea ne infectăm frații, vecinii, prietenii, părinții sau pe cei pe care-i întâlnim la un eveniment. În acest caz, libertatea devine iresponsabilitate.”

Julien Odoul, membru al Adunării Naționale, critică dur măsurile impuse de Macron: „Consiliul Constituțional a aprobat o societate cu două clase sociale, două categorii de cetățeni care nu au aceleași drepturi, în funcție de statutul de vaccinare.”

„Asta e societatea lui Macron, una pe care o condamnăm și o respingem. Principiile libertății și egalității sunt sfinte”, spune el.

Exit mobile version