Pașaportul Covid scindează Europa. Unele state solicită utilizarea lui, altele îl resping
Pentru a redeschide granițele și a reporni economia, toate instrumentele sunt bune. Chiar și un pașaport de vaccinare, susțin unele țări europene. Unii liderii politici laudă certificatul care le-ar permite cetățenilor vaccinați să treacă frontierele și să-și reia activitățile. Însă statele membre sunt divizate privind la modul de abordare a subiectului, care este dezbătut în momentul de față în cadrul întâlnirii Consiliului European.
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a fost primul care a propus, la jumătatea lunii ianuarie, ideea unui pașaport de vaccinare „standardizat”, care să permită persoanelor vaccinate să călătorească. O problemă de supraviețuire, potrivit acestuia (turismul contribuie cu 20% la PIB-ul țării sale). Înainte ca UE să rezolve problema la nivel comunitar, Grecia a ajuns la un acord cu Israel – unde campania de vaccinare este cea mai avansată din lume – pentru a permite cetățenilor imunizați să călătorească fără restricții între cele două țări. În nordul Europei, unde situația pare să se relaxeze, unele state intenționează să se redeschidă și inițiativele se înmulțesc. Islanda a început deja să elibereze pașapoarte persoanelor vaccinate, în timp ce în Polonia, România sau Estonia nu se mai impun teste și carantină străinilor cărora li s-a injectat serul anti-Covid.
În Germania, ca și în Franța sau Olanda, situația epidemică rămâne instabilă, iar guvernele tergiversează. Pașaportul de vaccinare ridică temerea unei încălcări a egalității. Prin urmare, este exclus să abordăm subiectul, din moment ce țările europene au vaccinat, în medie, 5% din populația lor. „Va fi necesar să se rezolve problemele științifice și etice restante și ajungem la un consens, în special în vederea călătoriilor de vară”, spune Clément Beaune, Secretar de stat pentru afaceri europene din Franta.
În practică, decalajul se mărește. În timp ce Franța abia se află în etapa de consultare – Consiliul Economic, Social și de Mediu (CESE) colectează opiniile tuturor pe site-ul său până pe 7 martie – Danemarca derulează primele etape privind pașaportul de vaccinare. Țara implementează un certificat electronic de vaccinare împotriva Covid-19, iar un registru online permite verificarea statusului de vaccinare a unei persoane care trece frontiera. În plus, guvernul intenționează să meargă mai departe și a lansat un parteneriat cu sectorul economic pentru a dezvolta un „pașaport corona” care ar servi drept cheie pentru diferite activități interne. „Barurile, restaurantele sau muzeele ar putea deveni accesibile doar persoanelor care au fost vaccinate sau care au fost recent testate negativ, deoarece nu toți cetățenii vor să fie vaccinați sau nu pot fi”, explică Henriette Søltoft, director adjunct al celei mai mari confederații patronale din Danemarca.
„Statele membre concurează între ele pentru redeschiderea turismul”
Aceste inițiative izolate ridică îngrijorarea că statele membre nu vor ajunge la un consens privind un subiect care necesită totuși coordonare. „Ar fi un lucru foarte rău dacă țările europene ar pune independent în aplicare un pașaport de vaccinare”, avertizează Tara Varama, directorul biroului din Paris al Consiliului European pentru Relații Internaționale (ECFR). „Cu atât mai mult în condițiile în care statele membre concurează între ele pentru redeschiderea turismului”.
Comisia Europeană are în vedere doar „recunoașterea certificatelor de vaccinare în scopuri medicale”, și se abține de la utilizarea termenului „pașaport”.”În niciun caz nu vrem să creăm o situație în care oamenii care nu doresc să fie vaccinați sau nu pot fi vaccinați, de exemplu pentru motive medicale, ar fi limitați în ceea ce privește drepturile și libertățile lor”, a transmis în ianuarie vicepreședintele Comisiei, slovacul Maros Sefcovic. UE dorește să acționeze în două etape: mai întâi să armonizeze certificatele de vaccinare între țări și să le facă interoperabile, înainte de a stabili când pot fi utilizate. Dar, în fața mobilizării anumitor țări și a actorilor economici, totul sugerează că certificatul de vaccin va fi implementat înainte de vară.
Defecte tehnice și științifice
Astfel de certificate de vaccin nu sunt revoluționare. Vaccinarea împotriva febrei galbene este, de exemplu, obligatorie pentru călătorii internaționali din Africa și America de Sud, unde boala este endemică, sau pentru cei care doresc să ajungă în anumite teritorii, precum Guyana Franceză. Centrele de vaccinare emit o broșură galbenă în acest scop, recunoscută de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), numită oficial „certificat internațional de vaccinare sau profilaxie”. Estonia a lansat un proiect pilot cu OMS pentru un „card galben inteligent” – o versiune digitală a certificatelor de hârtie existente. Inițiativa, lansată în colaborare cu un start-up eston, Guardtime, ar putea fi extinsă la vaccinul împotriva Covid.
Însă există dezavantaje ale unei implementări rapide a pașaportului de vaccinare. Țările europene nu se află în aceeași etapă a vaccinării. Chiar dacă pragul de vaccinare a mai mult de jumătate din populația europeană înainte de vară a fost promis, pare complicat de atins, în funcție și de numărul de doze primite.
„În cazul în care Comisia nu a anticipat bine acest subiect, care are un potențial puternic de litigii între statele membre, riscă să fie criticată”, se teme Tara Varma. „Trebuie să fie pregătită pentru stabilirea unui certificat de vaccinare, chiar dacă, în cele din urmă, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a-l elibera. În caz contrar, riscă să rămână cu soluții inutilizabile la nivelul comunității”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook