Papa Francisc ajută Suceava în lupta împotriva COVID-19

România este binecuvântată astăzi. Papa Francisc se roagă pentru țara noastră, dar însoțește rugăciunea și cu o donație.

Nu știu câți dintre noi cunosc faptul că alături de numele Mario, papa Francisc a primit la botez și numele Jorge (Gheorghe).

Bogăția nu este ceea ce ai, ci reprezintă ceea ce dai! Ei bine, chiar de ziua lui onomastică, pontiful trimite materiale medicale, printre care cinci ventilatoare pulmonare, spitalului din Suceava, cel mai mare focar de infecție cu noul coronavirus din țara noastră.

Trăim vremuri grele, aprovizionarea de pe piața medicală internațională este dificilă în perioada asta, dar Konrad Krajewski, responsabil cu activitatea caritabilă a papei, reuseste să colecteze pentru bolnavii din țara noastră cinci ventilatoare pulmonare, două sunt chiar de ultimă generație, 200 de combinezoane, 900 de măști FFP2 și 5000 de măști sanitare.

Echipamentele medicale pleacă din Vatican mai întâi spre Milano si cu sprijinul ambasadei României în Italia sâmbătă vor ajunge la București. Din capitală, materialele medicale vor fi preluate și înmânate beneficiarului final, autoritățile sanitare din Suceava.

Poate nu este mult, dar orice ajutor poate să facă diferența în această perioada.

Intr-o zi specială, ziua Sfântului martir Gheorghe, ”purtătorul de biruință”, Sfântul Părinte face cadouri pentru ceilalți, chiar de ziua lui .

Exit mobile version