Pandemia de coronavirus poate duce la implementarea venitului minim universal

Specialiștii spun că relansarea economiei nu este posibilă fără introducerea venitului minim universal, care presupune ca guvernele să aloce fiecărui cetățean un venit lunar, fără ca aceștia să aibă vreo obligație la muncă sau vreo listă de cerințe de respectat.

Guy Standing, un cercetător din cadrul Universității din Londra, a spus pentru CNBC că aceasta este singura soluție de revitalizare a economiei.

De altfel, Papa Francisc a susținut aceeași idee în cadrul mesajul său pascal. “Acesta ar putea fi momentul potrivit pentru a introduce venitul minim universal”.

Restricțiile care au fost impuse de către majoritatea guvernelor vor avea un impact negativ semnificativ asupra situației financiare și vor afecta miliarde de oameni, iar Fondul Monetar Internațional avertizează că vom trece prin cea mai grea recesiune din ultimii 100 de ani.

În aceste condiții, tot mai multe voci susțin că oamenii care nu au acces la muncă ar trebui să primească o sumă de bani din partea autorităților. Ideea a fost promovată și în trecut, iar anumite state, precum Finlanda, testează deja acest sistem pe anumite eșantioane ale populației.

La începutul lunii, ministrul Economiei din Spania, Nadia Calvino, a declarat pentru televiziunea La Sexta că vrea să implementeze această măsură “cât mai repede cu putință”. Calvino a spus că guvernul își dorește să ofere un venit minim permanent, nu doar în situație de criză.

În Statele Unite ale Americii a fost demarat un program prin care statul oferă cecuri în valoare de 1,200 de $ celor care au un venit anual mai mic de 75,000 de $, dar nu reprezintă un ajutor lunar.

Specialiștii în economie spun că adoptarea unor astfel de strategii vor inspira și alte state să procedeze în aceeași manieră și astfel va putea fi evitat un dezastru financiar.

 

Exit mobile version