După corticosteroizi, la începutul anului 2020, și antagoniști ai interleukinei, pe 6 iulie 2021, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă acum oficial un al treilea tratament împotriva Covid-19 – anticorpii sintetici de la Regeneron – dar numai pentru anumite cazuri. Potrivit experților OMS, tratamentul este recomandat „pacienților cu forme non-severe de Covid, dar care prezintă un risc ridicat de spitalizare”, cum ar fi persoanele în vârstă sau cele cu sistem imunitar slăbit.
Pe de altă parte, tratamentul este recomandat și pacienților cu „forme severe sau critice, care sunt însă seronegativi, adică nu au dezvoltat un răspuns imun”, în ciuda infectării. „Pentru toate celelalte tipuri de pacienți Covid-19, este puțin probabil ca beneficiile acestui tratament să fie semnificative”.
„Având în vedere costul ridicat și disponibilitatea redusă a acestui tratament, (agenția internațională de cumpărare a medicamentelor) Unitaid negociază cu laboratorul Roche (…) pentru a obține prețuri mai mici și o distribuție echitabilă în toate regiunile, în special în țările cu venituri mici și medii”, transmite OMS.
OMS solicită laboratorului să „transfere patentul pentru a permite fabricarea unor versiuni echivalente ale tratamentului, astfel încât toți pacienții care au nevoie de el să aibă acces”.
Un tratament de 1.700 de euro pe doză
Dezvoltat de compania de biotehnologie Regeneron și comercializat de laboratorul Roche sub denumirea de Ronapreve, tratamentul combină doi anticorpi (numiți „monoclonali”) fabricați în laborator, casirivimab și imdevimab. Când sunt injectați intravenos, sprijină sistemul imunitar pentru a neutraliza coronavirusul.
Fostul președinte american Donald Trump a primit tratamentul în septembrie/octombrie 2020, când a fost infectat cu SARS-Cov-2. În ultimele luni, ONG-urile au denunțat prețul ridicat al Ronapreve, pe care l-au estimat la aproximativ 1.700 de euro pe doză.
Al treilea tratament pentru Covid-19 recomandat de OMS
În septembrie 2020, OMS recomanda administrarea sistematică de corticosteroizi pacienților grav afectați. În plus, din iulie 2021, același grup de pacienți pot primi o altă clasă de medicamente, „antagoniștii interleukinei 6” (tocilizumab și sarilumab), pe lângă corticosteroizi.
Noile recomandări ale OMS pentru anticorpii Regeneron se bazează pe rezultatele mai multor studii clinice. Rezultatele arată că Ronapreve „reduce riscul de spitalizare și durata simptomelor la pacienții cu risc crescut de a dezvolta forme severe”.
Decizia este determinată și de rezultatele studiului Recovery din Marea Britanie. Acestea arată că anticorpii sintetici „reduc” riscul de deces și de intubare a pacienților care nu au dezvoltat proprii anticorpi. Prin urmare, OMS solicită să nu acorde tratament pacienților care au dezvoltat anticorpi, pentru a asigura un acces mai echitabil în întreaga lume.
Sursa: Le Figaro