OMS: Omicron va provoca „un număr mare de spitalizări”, chiar dacă varianta este mai puțin severă
„O răspândire rapidă a variantei Omicron, cum este cea pe care o observăm deja în mai multe țări, chiar dacă noua tulpină provoacă o boală mai puțin gravă, va duce în continuare la un număr mare de spitalizări, în special în rândul celor nevaccinați”, spune Catherine Smallwood, unul dintre principalii oficiali ai OMS Europa.
Confruntate cu incertitudinile legate de noua variantă detectată pentru prima dată la sfârșitul lunii noiembrie în Africa de Sud, țările ezită între restricții stricte și o strategie mai flexibilă, pe fondul semnelor care indică o severitate mai scăzută a Omicron.
„Este prea devreme să stabilim dacă valul Omicron va fi mai mult sau mai puțin sever decât cel provocat de Delta”, crede Smallwood, „deși datele preliminare arată că Omicron prezintă un risc mai mic de spitalizare, comparativ cu Delta”.
Specialistul în intervenții în situații de urgență îndeamnă interpretarea acestor date preliminare „cu prudență”, pentru că, deocamdată, cazurile observate vizează în principal „populații tinere și sănătoase din țări cu rate ridicate de vaccinare”.
„Nu am văzut încă impactul pe care îl va avea Omicron asupra grupurilor vulnerabile”
La o lună de la identificarea sa în Africa de Sud, oamenii de știință încep să înțeleagă mai bine varianta Omicron, fără a putea spune cât de mult va schimba traiectoria pandemiei Covid-19.
Studiile timpurii din Africa de Sud, Scoția și Anglia arată că Omicron pare să provoace mai puține spitalizări decât Delta.
Conform acestor date, încă incomplete, Omicron ar putea fi între 35% și 80% mai puțin severă decât Delta.
Dar alți experți subliniază că o contaminare pe scară largă poate șterge beneficiul unei variante mai puțin periculoase, deoarece multe țări raportează cazuri record de la începutul pandemiei.
Experții sunt, de asemenea, nesiguri dacă severitatea aparent scăzută provine din caracteristicile intrinseci ale variantei sau dacă este legată de faptul că populațiile afectate sunt deja parțial imune (prin vaccinare sau o infectare anterioară).
Sursa: La Presse
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook