Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunțat în această vară lansarea unui „Grup științific consultativ cu privire la originile noilor agenți patogeni”, numit SAGO. OMS a selectat 26 din cei 700 de specialiști care și-au depus candidatura, printre care: virusologul german Christian Drosten, dr. Inger Damon de la Centrul SUA pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), dr. Jean-Claude Manuguerra, virusolog la Institutul Pasteur din Franța și dr. Yungui Yang, director adjunct al Institutului de Genomică din Beijing.
„În conformitate cu procedurile OMS, va exista acum o perioadă de două săptămâni de dezbateri publice, timp în care OMS va primi comentarii cu privire la propunerile făcute și va pune în aplicare regulamentul pentru prima ședință (…)”, spune agenția ONU într-un comunicat de presă.
O parte dintre experții selectați au participat deja la misiunea științifică comună OMS-China privind originile SARS-Cov-2, cum ar fi olandeza Marion Koopmans și vietnamezul Hung Nguyen.
După o vizită în Wuhan (China) efectuată în ianuarie, raportul lor a fost publicat pe 29 martie.
Fără a oferi un răspuns clar, documentul a enumerat patru scenarii mai mult sau mai puțin probabile. Transmiterea virusului la oameni printr-un animal care s-a infectat de la un liliac a fost considerat scenariul cel mai probabil.
Apoi au apărut ipotezele unei transmisii directe, fără un animal intermediar, a unei transmisii prin alimente, în special a cărnii congelate și, în cele din urmă, a unei scurgeri accidentale de laborator, scenariu privit ca „extrem de improbabil”.
În contextul pandemiei, SAGO va trebui să ghideze OMS cu privire la următorii pași care trebuie făcuți pentru a înțelege originile SARS-CoV-2, prin publicarea unei „evaluări independente” a tuturor concluziilor științifice și tehnice disponibile în lume.
Sursa: La Libre