Europenii trebuie să „revină la elementele de bază” și să folosească carantina pentru a lupta împotriva creșterii ratelor de infectare care a fost raportată în ultima săptămână, în aproape jumătate din teritoriul european, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății. Hans Kluge, directorul OMS pentru Europa, a declarat că cele mai recente date arată o creștere cu 9% a noilor cazuri Covid-19.
Deși a menționat că programele de vaccinare au redus deja transmiterea și spitalizările, este „nevoie de timp” pentru ca strategia să aiba efect pe deplin, a spus el. Vaccinările au început în 45 de țări din regiunea europeană, potrivit OMS. Dar nivelul de acoperire rămâne scăzut, chiar și în cele 27 de state membre ale UE, unde doar 7% din populație a primit o doză.
„Săptămâna trecută, numărul cazurilor noi, în Europa, a crescut cu 9%, până la peste un milion. Acest lucru a întrerupt o perioadă de șase săptămâni în care epidemia era în scădere, iar mai mult de jumătate din regiune a înregistrat din nou un număr tot mai mare de noi infectări. Vedem o renaștere în Europa Centrală și de Est. Noile cazuri sunt, de asemenea, în creștere în mai multe țări din vestul Europei, unde ratele erau deja ridicate”.
„Stresul continuu asupra spitalelor și a lucrătorilor noștri din domeniul sănătății este întâmpinat cu acte de solidaritate medicală între vecinii europeni. Cu toate acestea, la peste un an de la pandemie, sistemele noastre de sănătate nu ar trebui să se afle în această situație. Trebuie să ne întoarcem la elementele de bază”.
Kluge a spus că guvernele trebuie să investească mai mult în secvențiere, ceea ce ar putea identifica variante ale coronavirusului și să-și îmbunătățească sistemele de testare, monitorizare și carantină.
Sitemul medical din Slovacia este suprasaturat
De asemenea, el a cerut guvernelor să facă tot ce le stă în putință pentru a evita „oboseala pandemică”, care duce la nerespectarea distanțării fizice.
„Trebuie să împiedicam răspândirea virusului, folosind ceea ce știm că funcționează. Vaccinarea salvează deja vieți, spitalizarea și decesele în majoritatea grupurilor cu risc scăzând semnificativ, dar imunizarea fiecărui grup va necesita timp”.
Joi, Slovacia și-a transferat primii pacienți Covid în străinătate, în Polonia, întrucât spitalele din țară sunt supraaglomerate, pe fondul epidemiei care ia amploare.
Slovacia a raportat cel mai mare număr de decese pe cap de locuitor legate de Covid în ultima săptămână, deoarece restricțiile guvernului nu au reușit până acum să limiteze răspândirea coronavirusului. Polonia și Germania s-au oferit să ia câte 10 pacienți din Slovacia.
Sursa: The Guardian