Omicron| Testarea ar trebui efectuată abia după 5-9 zile de la contactul cu o persoană infectată, arată ultimele studii
Un studiu realizat în decembrie de Centrul pentru Controlul și Prevenția Bolilor (CDC, Statele Unite) sugera că perioada de incubație a Omicron ar fi mai scurtă decât în cazul celorlalte variante. În timpul răspândirii tulpinii originale a SARS-CoV-2, oamenii au dezvoltat simptome, în medie, la șase până la șapte zile după infectare – sau chiar până la 14 zile, în cazuri izolate. Intervalul a scăzut în cazul infectării cu Delta – nu trecea mai mult de patru sau cinci zile până la debutul simptomelor.
La Omicron, media este de două până la trei zile după infectare, spune CDC. Cauza nu este clar stabilită, dar două ipoteze o pot explica: fie este o proprietate intrinsecă a Omicron – pentru că este capabilă să atace celulele mai repede – fie că oamenii care au fost deja vaccinați sau infectați reacționează mai repede la infectare și, prin urmare, simptomele apar mai devreme.
Pe 5 ianuarie 2022 a fost publicat un studiu japonez care a analizat încărcătura virală a persoanelor infectate cu Omicron.
Potrivit lucrării, vârful încărcăturii virale – perioada în care persoana infectată este, în principiu, mai contagioasă – apare în medie între trei și șase zile de la debutul simptomelor. La Delta, vârful a fost mai degrabă cu două zile înainte și două zile după apariția simptomelor. Studiul preliminar trebuie confirmat de alte studii, dar ridică semne de întrebare despre regula izolării persoanelor pozitive, dar și despre regulile legate de momentul oportun pentru efectuarea testelor antigenice și autotestelor pentru cazurile de contact.
Ce spune studiul japonez?
Cercetătorii au studiat 21 de pacienți infectați cu Omicron: 19 erau vaccinați, 2 nu. 17 au fost asimptomatici, 4 simptomatici. Descoperirile indică faptul că încărcătura virală a persoanelor simptomatice, monitorizată prin teste PCR, era deosebit de ridicată la una până la nouă zile după apariția simptomelor. Vârful este între 3 și 6 zile. Abia din a zecea zi încărcătura virală scade semnificativ.
Cercetătorii au cultivat și diferitele probe în laborator, deoarce testele PCR se pot dovedi pozitive chiar dacă probele conțin doar fragmente moarte ale virusului. Rezultatele au confirmat valorile testelor PCR: virusul nu a fost doar prezent, ci și viu timp de până la nouă zile după apariția simptomelor. Cu alte cuvinte, unii pacienți erau contagioși la nouă zile de la debutul simptomelor.
Rezultate confirmă în special analizele epidemiologului și profesorului de la Universitatea Harvard, Michael Mina, care estimează că persoanele infectate cu Omicron prezintă simptome mai repede decât înainte, dar și că vârful de contagiozitate al Omicron apare după simptome, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat la Delta, Alpha și tulpina istorică.
Care sunt limitele studiului?
„Studiul japonez este serios”, notează Mahmoud Zureik, profesor de epidemiologie și sănătate publică la Universitatea Versailles Saint-Quentin-en-Yvelines, „dar se bazează pe un număr redus de participanți, iar rezultatele trebuie, prin urmare, să fie confirmate printr-un studiu mai amplu.”
Studiul japonez conține și unele inexactități, deoarece cercetătorii nu indică natura simptomelor pe care le-au luat în considerare pentru a seta „timpul zero”, nici durata acestora. Simptomele Omicron sunt diferite de cele ale celorlalte variante. Pierderea mirosului și a gustului este mult mai puțin raportată, în timp ce problemele cu stomacul, curgerea nasului, tusea, durerile de gât și de cap, transpirația, oboseala și durerile musculare par a fi comune.
Ce schimbă acest lucru la protocoalele actuale?
Ținând cont de lucrările CDC și de studiul japonez, se pare că perioada în care încărcătura virală a persoanelor infectate cu Omicron atinge un vârf – și deci perioada în care au cel mai mare grad de contagiozitate – este între cinci și nouă zile după infectare. Potrivit CDC, debutul simptomelor se produce, în medie, la două până la trei zile după infectare; iar conform studiului japonez, încărcătura virală atinge vârfuri între trei și șase zile după apariția simptomelor.
Unele persoane pot avea, de asemenea, o încărcătură virală mare a doua zi după apariția simptomelor, altele pot fi contagioase până în ziua nouă. În concluzie, o persoană infectată cu Omicron ar putea fi contagioasă între 3 și 12 zile după infectare.
Cazurile de contact ar trebui mai degrabă să efectueze un test după cinci – nouă zile de la ultimul contact cu o persoană infectată. Rezultatele studiilor ar putea explica și de ce atât de multe persoane obțin un rezultat negativ al testului realizat în ziua patru și devin pozitive câteva zile mai târziu.
Sursa: L’Express
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook