Oficialii germani critică protestele de la Berlin: “Covidioți iresponsabili”
Autoritățile de la Berlin au lansat un mesaj de alarmă privind pericolul repornirii epidemiei după ce mii de persoane au participat la un protest de amploare desfășurat în capitala germană, fără a respecta normele elementare de prevenție.
Markus Söder, premierul regiunii Bavaria și potențial succesor al cancelarului Angela Merkel, a transmis un mesaj prin intermediul platformei Twitter: “Ne așteptăm ca virusul să revină în forță. Sunt foarte îngrijorat privind creșterea numărului de cazuri în Germania. Trebuie să fim în alertă și nu este momentul să relaxăm măsurile sau să fim imprudenți într-un mod naiv”.
Saskia Esken, co-președinte al Partidului Social Democrat, îi critică în termeni și mai duri pe manifestanți. Într-un interviu acordat ziarului Der Tagespiegel, ea spune că “a văzut efectiv pericolul celui de-al doilea val”.
Într-o postare făcută ieri pe Twitter, Esken a scris: “Mii de covidioți sărbătoresc al doilea val, fără distanțare, fără măști. Periclitează nu doar sănătatea celor din jur, dar și succesul pe care l-am înregistrat în lupta contra epidemiei, acela de a reînvia economia, educația, societatea. Iresponsabili”.
Ministrul Sănătății, Jens Spahn, susține același punct de vedere. “Se pot organiza demonstrații în timpul epidemiei. Dar nu așa. Distanțarea, igiena și măștile sunt menite să ne protejeze”, a spus el, conform Politico.
Autoritățile estimează că aproximativ 17.000 de cetățeni au participat la protestul de ieri, organizat la Berlin, sub sloganul “Sfârșitul pandemiei – ziua libertății”. Manifestanții au afirmat că virusul reprezintă “cea mai mare conspirație” și că acesta nu există.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook