Occidentul ne-a sedus și dezamăgit în egală măsură. Paradisul care, odată atins, ne-a decepționat

de Laure Mandeville, pentru Le Figaro

La fel ca romancierul Aleksandr Soljenițîn la vremea sa, mulți cetățeni est-europeni sunt îngrijorați de faptul că noua „gândire unica” despre gen, familie, Dumnezeu și națiune e transmisă de stânga radicală. Pentru o lungă perioadă de timp, Occidentul a fost un reper, un paradis de atins. Simbolul sistemului solid oferit de statul de drept și de libertate. Pentru o Europă de Est ținută captivă în spatele Cortinei de Fier, democrația liberală a fost reperul. Locul unde se va merge când dominoul comunist se va fi prăbușit.

Prin urmare, când Zidul a căzut în 1989, est-europenii au decis că Occidentul le va oferi cheia reconstrucției morale, economice și politice a societăților lor încurcate în dărâmăturile sovietismului. Reformele, Constituția, modelele economice, aproape totul a fost importat dintr-un Occident care a devenit fratele mai mare, binevoitor si profesor exigent al țărilor „în tranziție”.

Dar, observă filozoful și europarlamentarul conservator Ryszard Legutko în The Devil in Democracy, un oponent dur al democrațiilor liberale, odată ce au ajuns „în siguranță”, est-europenii au fost dezamăgiți. S-a dovedit că Occidentul în general și Uniunea Europeană în special nu reprezentau puterea omniscientă pe care și-o imaginaseră: pe termen scurt, mediocritatea dezbaterii, logica mai mult birocratică decât politică a Bruxelles-ului, geopolitica lașității, slăbiciunea instituțională.

O prăpastie între est și vest

Mai rău încă, Varșovia, Budapesta sau Praga au descoperit că liderii occidentali, toți aflati în idealizarea virtuților multiculturalismului, imigrației și globalizării, visau la o lume post-națională. Un subiect care a creat o prăpastie între Est și Vest.

De atunci, dezamăgirile au crescut, în fața noilor convulsii ideologice care străbat America și Europa, sub presiunea stângii radicale și a „cancel culture”. În spatele lozincilor dreptății și diversității sociale, un „gând unic intră în toate interstițiile vieții private”,  se îngrijorează Legutko, un creștin lovit atât de lipsa tot mai mare de pluralism, cât și de „golul spiritual”.

În 1978, în discursul său de la Harvard, Alexander Soljenițîn a avertizat împotriva aceluiași vid, denunțând explozia drepturilor individuale și dispariția moralității. Un text care l-a făcut să câștige eticheta de „reacționar”. Legutko riscă același lucru. Dar criza din Occident este atât de evidentă încât necesită cel puțin să aplecam urechea și să încetăm să ne gândim cu sufletul la gură, ca „locomotiva” unui tren occidental care merge spre Progres, în timp ce vecinii noștri nu sunt decât « lanternele roșii ”. Nu avem nimic de învățat și nu știm încă încotro mergem.