Obligația de a purta mască în aer liber nu este constituțională. Eventualele amenzi sunt ilegale
Avocatul și profesorul de drept constituțional Gheorghe Piperea afirmă, într-o postare pe Facebook, că obligația de a purta mască în spațiile exterioare nu este prevăzută în lege și nu poate fi dictată printr-o hotărâre de guvern sau un act normativ inferior. Drept urmare, „nu se pot aplica decât amenzi ilegale, ușor de desființat în instanță”, spune el.
„Textele din Legea 55 care stabileau contravenții pentru nepurtarea măștii sunt declarate neconstituționale de către CCR. În acest moment sunt virtual abrogate, pentru ca au trecut deja cele 45 de zile de suspendare a aplicabilității lor și nu au fost încă modificate pentru a fi puse de acord cu decizia CCR”, explică avocatul.
De altfel, el subliniază că măsura este inutilă, chiar periculoasă, în măsura în care poate da un sentiment de falsă protecție. „Dintotdeauna, când oamenii au avut simptome de gripă sau alte boli contagioase au stat acasă ori s-au dus la medic. Nicidecum nu au ieșit pe stradă, nu au mers la școală sau la muncă, pentru că nu e nimeni atât de iresponsabil să se pună pe el/ea însu(ă)și și să îi pună pe ceilalți în pericol”.
Recomandarea eficientă și rațională ar fi ca cetățenii care prezintă simptome să rămână acasa, nicidecum să iasă pe stradă purtând masca, ceea ce le-ar da sentimentul că astfel îi protejează pe ceilalți. „Așadar, purtați masca dacă credeți că sunteți asimptomatici, dar nu ieșiți în public cu masca pe figură când știți că sunteți bolnavi”.
Dacă ti-a plăcut articolul urmărește SmartRadio pe Facebook