Pe 17 ianuarie, Departamentul de Sănătate Publică din California (CDPH) a anunțat că varianta L425R a coronavirusului a fost des identificată prin secvențierea genomică virală, în mai multe regiuni ale statului. Tulpina a fost identificată prima dată anul trecut, în alte țări și state, explică California Public Health. A fost identificată mai frecvent începând din noiembrie, în California, datorită faptului că a fost accelerată procedura de identificare a noilor tulpini.
„Varianta are 3 mutații, inclusiv mutația L425R, localizată pe proteina Spike, cea prin care virusul se atașează și intră în celule, proteina care este ținta celor două vaccinuri utilizate în prezent în Statele Unite”, spune dr. Charles Chiu, virusolog și profesor de medicină la Universitatea din California, San Francisco.
Proteina Spike este ținta vaccinurilor ARN mesager de la Pfizer/BioNtech și Moderna.
Sursa: RTBF