Foto: Esther Duflo și Abhijit Banerjee
Într-o rubrică publicată sâmbătă, 26 septembrie, în ziarul Le Monde, laureații Nobel în economie Esther Duflo și Abhijit Banerjee propun un calendar de izolare care ar reduce riscurile de contaminare.
Confruntate cu revenirea epidemiei Covid-19, guvernele iau o serie de măsuri de sănătate în marile orașe. Potrivit celor doi economisti, „perspectiva revenirii izolării, chiar și locale, este respinsa de populatie și simțim o puternică rezistență la limitarea activităților, în special a celor mai profitabile”.
O reizolare strategică
Pentru a evita „o reizolare generalizată când deja va fi prea târziu”, economiștii propun să ne imaginam „o izolare strategică pe tot teritoriul în intervalul 1-20 decembrie”. Oamenii ar trebui să fie de acord să nu „anticipeze sărbătorile, grăbindu-se să meargă la familie”. Dacă măsura ar fi anunțată în avans, în zilele următoare, ar permite familiilor să își organizeze și să își pregătească cumpărăturile pentru a limita impactul economic. Costul acestei reizolari ar rămâne mare, „dar mai mic decât dacă anulăm Crăciunul”.
Potrivit celor doi economiști, prioritatea este „protejarea persoanelor în vârstă și a celor care suferă de boli cronice”. Aceștia sunt deosebit de expusi în timpul sărbătorilor familiale. „În Statele Unite, weekend-urile de Memorial Day de la sfârșitul lunii mai și 4 iulie, Ziua Independenței, au fost urmate de vârfuri de contaminare”, explică- ei. Fără o măsură specifică de izolare, s-ar putea experimenta „o creștere catastrofală a îmbolnăvirilor – și, prin urmare, spitalizări și decese – în rândul persoanelor în vârstă, după Crăciun”.
Temperatura scăzuta și revenirea vieții în spațiile interioare ar putea contribui în continuare la creșterea numărului de cazuri.
Sursa: CNews